de Miguel Carreño-Bahena În opinia mea, independenţa Mexicului începe a germina imediat după consumata invazie şi următoarea supunere şi distrugere a Mexicului-Tenochtitlan. Vreau să cred că sabia ridicată împotriva tiranului spaniol în 1810 a fost aceeaşi foaie obsidiană care a tăiat funia cu care l-au sugrumat pe Cuauhtémoc, în ziua în care l-au dat jos din copacul în care a fost asasinat.
Independenţa Mexicului a fost, deci, rezultatul unei serii de factori interni şi externi care au contribuit la consumarea emancipaţiei poporului mexican. Aceşti factori sunt istorici, geopolitici, morali, filosofici, economici, juridici, agrari, comerciali, sociali, subtili şi religioşi.
Noua Spanie a luat naştere ca parte a patrimoniului regal, adică, ca proprietate a Coroanei spaniole, cea care considera că nu este individuală sau personificată, ci este o instituţie. Presupusa origine legală a proprietăţii teritoriale a Noii Spanii se relaţiona cu trei documente diferite dar care aveau aceeaşi bază... adică, biserica catolică, fiind următoarele...
1- Bulele Papei Alexandru al VI-lea, din mai şi iunie 1493, prin care Papa a dat regilor Spaniei şi descendenţilor şi succesorilor lor toate insulele şi pământurile descoperite şi care urmau a fi descoperite la vest de o linie meridiană imaginară trasată la 100 de leghe vest de Insulele Azore.
2- Tratatul de la Tordesillas între Spania şi Portugalia... şi
3- Legile Partidelor care autorizau dreptul de a cuceri teritoriile locuite de infideli.
De la căderea imperiului aztec a început adevăratul început al jupuirii, dezolării, secării şi distrugerii patrimoniului arhitectonic, religios şi cultural al bogăţiilor şi bunurilor regatelor şi imperiilor americane de către spaniolii care soseau din Europa precum nişte porci înfometaţi şi lupi raptori.
Locuitorilor ţării noastre spaniolii le furau pământurile, cultura, soţiile, fiicele, casele, templele, religia, limba, istoria, obiceiurile, libertatea, demnitatea şi chiar numele.
După primii 15 ani a început să se observe o nouă clasă de oameni. Care nu erau nici spanioli şi nici indieni, ei au fost creolii... acei spanioli, fii de spanioli care s-au născut pe pământurile americane în Noua Spanie, şi pe care spaniolii născuţi în Peninsula Iberică îi vedeau ca cetăţeni de clasa a doua. De asemenea, au apărut şi metişii, mulatrii şi negrii. Creolii şi indienii, de regulă, împreună cu metişii şi alţii, au fost cei care au făurit timp de trei secole revoluţia care ve va fi condus la independenţă. Cu toate acestea astfel au trăit 300 de ani sub opresiunea viceregatului, fără libertate, servind coroanei spaniole şi fiind legaţi de lanţurile sclavagismului, foametei, ignoranţei şi lipsei de garanţii individuale.
Ei erau precum o barcă în largul mării, fără busolă, asemenea unui avion în văzduh fără manete... Ştiau unde vor să meargă dar nu ştiau cum să ajungă. Doreau să vorbească dar nu aveau voce, doreau să alerge dar erau înlănţuiţi, doreau să citească dar nu aveau cărţi, doreau să plângă dar deja nu mai aveau lacrimi.
Totul era monopolizat în mâinile infamului şi tiranului spaniol... şi, cu toate că între anii 1523 şi 1807 au avut loc mai mult de 100 de răscoale împotriva jugului sclavagist al Coroanei, nu a fost decât în 1809 şi 1810 când conspiraţiile din Valladolid şi Queretaro finalmente au propus elemente propice pentru ca un preot de bine să înceapă insurecţia ţăranilor, minerilor şi membrilor clerului de jos din localitatea Dolores, în intendenţa Guanajuato-ului.
Timp de 300 de ani a germinat un climat geopolitic, cultural, economic şi social pentru ca Mexicul să poată să fie liber din nou.
Marile evenimente care au avut loc în Europa şi America au acţionat ca factori externi în pregătirea şi începerea marii noastre mişcări de emancipare.
Pentru datele proclamaţiei independenţei în Mexic trecuseră mulţi ani de când stiloul şi gândirea marilor scriitori şi gânditori Europeni precum Diderot, Russeau, Descartes, Locke, Voltaire y Montesquieu, printre alţii, au iluminat lumea cu luminile lor. Şi acele cărţi, chiar dacă erau interzise de biserica catolică în Noua Spanie, au ajuns pe ascuns în patria noastră, multe dintre ele intrând prin intermediul contrabandiştilor şi altele prin intermediul Fraţilor Masoni... şi, astfel, ilustrarea lor şi noua formă de gândire au găsit o câmpie virgină şi fertilă în minţile creolilor şi metişilor din Noua Spanie.
În fine, norii speranţei anunţau la orizont ploaia libertăţii.
Revoluţia franceză şi influenţa principiilor sale politice şi juridice în America şi în Mexic au acţionat precum fertilizantul într-un pământ care a primit o migăloasă muncă şi seminţe pentru a da fruct.
Revoluţia industrială engleză şi acţiunea expansionistă a puterii engleze în America au fost precum aratul care răscoleşte o câmpie virgină, pregătind-o pentru a primi seminţele independenţei.
Independenţa Statelor Unite ale Americii de Nord şi expansiunea comercială şi teritorială a nord-americii a influenţat mult pentru ca lucrurile să fie propice aspiranţilor independeţei Mexicului.
Şi, finalmente, invazia lui Napoleon I în Spania, cu urmarea detronării şi despământănirii lui Fernando al VII-lea, şi repercursiunile în America spaniolă şi în Mexic, cumulat cu activitatea Masonilor care, dinainte de independenţă, munceau de manieră subtilă în Noua Spanie, au fost precum ploaia primăveratică care cade peste pământul virgin, lucrat şi semănat, gata pentru a începe germinaţia seminţei independenţei.
Acestea au fost - printre altele - factorii externi care au luat parte la războiul de independenţă în Mexic. Aceeaşi care, cumulaţi resentimentelor mexicanilor împotriva spaniolilor, au alimentat şi animat flacăra speranţei independentiste a nativilor Noii Spanii, fie ei albi, negri, metişi sau indieni. Toţi aclamau într-o singură voce ceea ce John Locke predica în evanghelia sa politică... "Dreptul natural la viaţă, la libertate şi la proprietate".
Acum vom analiza câţiva factori interni... Care, în opinia mea, au fost principalii lansatori ai misşcării de independenţă.
Creolii şi metişii reprezentau printre locuitorii Noii Spanii grupul de lume cultă din colonie şi, în societate, aveau rolul de membrii ai familiei de secund rang. Din secolul al XVI-lea a crescut opoziţia de interese dintre grupul nativ şi spanioli. Creolii şi euro metişii protestau şi resimţeau foarte mult excluderea lor din funcţiile importante şi, pentru extracţiile din bogăţiile ţării, în nenumărate ocazii apelau la rege, solicitându-i să fie concesionate armatei funcţiile publice şi să poată urca în rangurile militare pentru a putea accede la înalte ierarhii ale armatei viceregale. Inclusiv în rangurile ecleziastice a fost necesar să treacă 150 de ani după cucerire pentru ca primul preot creol să fie hirotonisit în Noua Spanie.
Istoricul Luis Chávez Orozco a scris, pe bună dreptate, că: "Creolul ca creol, a reuşit conştiinţa fiinţei sale sociale, ca altceva distinct de spaniol şi superior lui, din secolul al XVI-lea..." - şi conchide - "Această conştiinţă se manifesta clar în literatură şi în lupta în care au fost eliberate aceste două pături privilegiate de dominaţia socială, culturală şi politică din cadrul Noii Spanii".
De partea lod, spaniolii îi dispreţuiau profund pe creoli, afirmând faptul că acesta era o fiinţă inferioară şi care degenera în ţara noastră, pierzând din cât avea din sângele spaniol.
Efectul important al ilistrării cauzate de rapoartele succeselor politice, ştiinţifice şi literare în Europa, în mod special comune faţă de gândirea complet necunoscută a secolelor anterioare, a fost închisă în inimile creolilor li metişilor asemenea unei sabii în stâncă.
Acest lucru a creat o schimbare în conştiinţa mexicană care a trecut de la interesul pentru problemele religioase la o nouă preocupare pentru problemele relative la societate, guvern şi la omul în sine şi, astfel, încep să se configureze mai clar şi precis noile concepte de patrie, naţionalitate şi independenţă.
Pe de altă parte, unele principii şi concepte masonice au ajuns să fie împărtăşite cu membrii mai onorabili şi importanţi ai clasei medii, dând loc islustraţiei mexicane, un produs direct al influenţei gânditorilor şi ideilor din Europa şi Franţa... Acest lucru a făcut ca mexicanul de clasă medie al Noii Spanii să-şi studieze realitatea istorică pentru a crea o gândire proprie care a rezultat în reprezentarea unui spirit de inconformitate âmpotriva regimului colonial, indicând, astfel, opera emancipaţiei spirituale a poporului mexican... Antecedent fără echivoc al independenţei politice.
Factorul indigen... La contactul dintre spaniol, populaţia indigenă şi-a început descreşterea. Ei au suferit ceea ce nu putea fi suferit şi au fost umiliţi, exploataţi, dispreţuiţi, schingiuiţi, asasinaţi, violaţi şi trecuţi în robie până la un nivel care nu fusese atins şi nici suferit de vreun popor din istoria umanităţii... Situaţia indienilor timp de 300 de ani în coonie se poate rezuma la scrierea lui Chilam de Chuyamel, care a trăit în epoca invaziei spaniole a Imperiului Aztec...
"... Astfel a pătruns în noi tristeţea, a pătruns în noi creştinismul, pentru că prea creştinii au venit aici cu adevăratul lor dumnezeu. Dar acesta a fost începutul mizeriei noastre, începutul tributului, începutul milei. Cauza care a dus la apariţia discordiei oculte, începutul certurilor, începutul abuzurilor, începutul deposedării tuturor, începutul robiei pentru datorii, începutul dispariţiei.
Astfel ne-a parvenit începutul strigătului mizeriei. Începutul frigului şi al nudităţii, începutul vieţii fără de bucurie şi începutul foametei şi al durerii... A fost începutul operei spaniolilor... Unii cu săbii, lance şi lanţuri. Alţii cu crucile, biciurile şi rozariile... Unii soldaţi ai regelui şi alţii sacerdoţi ai Papei... Dar toţi spanioli, toţi inumani, toţi asasini, toţi hoţi şi într-un mod totalmente scârbos de murdari."
Un secol mai târziu se descrie viaţa mexicanilor într-o scrisoare adresată regelui Carlos al III-lea...
"... Şi pe muncitori îi muncesc de la două sau trei dimineaţa, după cum am spus, până la şapte sau opt seara a doua zi. Şi când este lună plină, îi obligă să muncească aproape toată noaptea... şi în mijlocul ploii şi al grindinei şi al îngheţului şi în mijlocul caniculei."
"Şi sunt spanioli, care ieşind la vânătoare cu ferocii lor câini, dacă nu au găsit nimic, niciun animal pentru a-l vâna, când se întorc pe drum, iau copiii indiencelor şi îi dau câinilor lor pentru a-i sfârteca şi pentru a avea ce să mănânce câinii lor, în faţa ţipetelor sfâşietoare şi înfricoşătoare ale mamelor celor mici şi nenorociţi indieni. Şi femeile lor mor sau se chinuie sub greutăţile care le atârnă de spate, şi altora şi copiilor acestora care deja pot merge îi fac să muncească în grânare şi îi aruncă să doarmă în câmp sub cerul liber şi acolo nasc şi cresc, muşcate de paraziţii otrăvitori şi veninoşi. Mulţi se spânzură sau se lasă pradă morţii fără a bea apă şi a mânca".
Miguel Carreño Bahena
Mare Secretar
PRML de Stat “Baja California”
